Sunt acele femei trecute de varsta de 30 de ani pe care institutia casniciei practic le-a desfiintat din punct de vedere moral si astfel si-au pierdut identitatea.
Ele traiesc o drama, iar sotii lor nici macar nu banuiesc ca ar fi ceva in neregula.
Sunt femei care isi pierd identitatea, isi abandoneaza principiile, care devin sclavii vietii cotidiene, care sacrifica totul si cu ultima respiratie isi sustin familia. Acestor femei le lipseste dragostea, au uitat gustul ei si gustul fericirii.
De dragul copiilor, de grija sau de mila sotului, de frica singuratatii, de teama dificultatilor, de spaima unui scandal ce s-ar naste in urma despartirii, ele raman sa traiasca o poveste ce nu le apartine. Ca o pasare captiva ce nu canta in colivie, iar zborul ii este strain la fel si femeia stransa cu latul frustrarilor va muri in fiecare zi cate putin.
Timpul trece neiertator si stinge incet, dar sigur flacara ce arde in pieptul ei.
Azi este mai obosita ca oricand, satula de toti si toate. Vrea un moment de liniste in care toate sa-i priasca. De-o vesnicie insa, ea nu-si mai apartine. Cand a facut ceva pentru ea, doar pentru ea, ultima data? A facut vreodata? Da, poate atunci cand era tanara si singura. Ori poate la inceputul casniciei cand promisiunile nu erau facute pentru a fi incalcate. El a promis multe, iar ea si-a inchipuit ca macar pe jumatate va primi. Amandoi s-au inselat.
Azi isi doreste sa respire din nou aerul acela proaspat al diminetii. Oboseala ii ineaca sperantele insa grija pentru copii o tine in viata. Mai poate iesi ea din acest cerc vicios? Viata intreaga ii este dedicata sotului si copiilor. Ea este sotie si mama, angajata cu norma intreaga atat la serviciu, cat si acasa, dar nu mai are timp sa fie FEMEIE. Sa fie si sa se simta femeie. Poate ca este coplesita de responsabilitati. Nu mai are dreptul la feminitate, la slabiciuni la sensibilitate.
Femeia poate face foarte multe lucruri singura. Aproape totul. Dar aceasta este calea izolarii, a singuratatii. Are nevoie de ajutor, insa nu-l mai cere. Este dezamagita. Si asa o femeie calda, o sotie iubitoare se transforma treptat intr-o scorpie. El o ajuta. Inconstient sau nu, barbatul o ajuta sa devina altcineva.
Renuntarea la sine si daruirea neconditionata o vor obosi atat de mult incat intr-o zi va fi o femeie divortata, dar libera. Pacat ca dintr-o casnicie, indiferent cat de buna sau rea a fost ea, nu pleci cu umerii goi.Trecutul te apasa si-l vei purta ca o povara mult timp.
Femeia captiva invata sa se adapteze la situatii noi, sa le gestioneze pe cele vechi si sa mearga mai departe, insa ea nu va mai evolua. Isi va sustine sotul, copiii si din nou va fi cea sacrificata pentru binele altora.
Femeia captiva uita de sine si traieste totul prin ochii altora. Bucuria ei este bucuria din ochii copiilor. Asa este normal sa fie. Insa macar intr-un singur moment al zilei are dreptul sa-si caute identitatea, sa-si aminteasca cine era cand a plecat la drum si care ii era telul.
Calatoria pe care a intreprins-o i-a adus satisfactii pe masura, insa are nevoie sa-si permita sa fie slaba, sensibila, sa fie si sa se simta femeie.
Nu trebuie sa fie tinuta captiva, ci dimpotriva ea trebuie sa-si gaseasca implinirea si sa se desavarseasca ca fiinta prin apreciere, intelegere, respect, incredere, dar mai ales prin IUBIRE.
Ea este singura care se poate elibera… cheia coliviei este la ea.
P.S. Poemul în vers alb, pe care îl veti „sorbi” mai jos, a fost scris de Pamela Redmond Satran – o americancă care a semnat mai multe bestseller-uri internationale. Este, de asemenea, autoarea paginii web Nameberry si continuă să colaboreze cu publicatii străine ca Huffington Post, Daily Beast sau Observer. De asemenea, este implicată în dezvoltarea mai multor televiziuni de peste ocean, este mamă a trei copii, locuieste la Los Angeles si a lăsat în urma sa un superb poem în vers alb, dedicat tuturor femeilor.
„Orice femeie ar trebui să aibă
Destui bani, ca să se poată muta…
Să îsi închirieze un loc al ei, chiar dacă
Nu vrea să facă asta niciodată
Sau nu are nevoie…
Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajator sau
Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră…
Orice femeie ar trebui să aibă
O tinerete pe care va fi multumită să o lase în urmă…
Un trecut savuros, pe care să îl povestească
La bătrânete…
Orice femeie ar trebui să aibă
Un set de surubelnite, o masină de găurit si un sutien negru, din dantelă…
Un prieten care o face mereu să râdă
Si unul care o lasă să plângă…
Orice femeie ar trebui să aibă
O piesă buna de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei…
8 farfurii care să fie la fel,
Pahare de vin si o retetă care îi va face
pe oaspetii ei să se simtă mândri…
Sentimentul de control asupra destinului său…
Orice femeie ar trebui să stie
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăsi,
Cum să renunte la un job,
Să se despartă de un iubit
Si să îsi confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult…
Si când e timpul să plece…
Orice femeie ar trebui să stie
Că nu îsi poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea soldurilor,
Sau natura părintilor săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă…
Dar acum, s-a sfârsit…
Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire…
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta…
Orice femeie ar trebui să stie
În cine poate să aibă încredere,
Si în cine să nu aibă
Dar si de ce ar trebui să îsi asume responsabilitatea…
Orice femeie ar trebui să stie
Spre ce se îndreaptă…
Poate fi masă de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure…
Si când sufletul ei are nevoie de alinare…
Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce poate si ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi…
O lună…
Un an…”
Costin Tanasescu- costintanasescu.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu